IP/09/891 Bruxelles, 9 iunie 2009 Comisarul Reding salută noua Cartă europeană privind libertatea presei Comisarul Viviane Reding s-a întâlnit astăzi cu dl Hans-Ulrich Jörgens, redactor- șef al revistei germane Stern și inițiator al Cartei europene privind libertatea presei. Carta a fost semnată la 25 mai de către 48 de jurnaliști europeni din 19 țări pentru a proteja presa de intervenții guvernamentale și pentru a asigura accesul jurnaliștilor la sursele de informație. Carta, care enunță principalele valori pe care autoritățile publice trebuie să le respecte în relația cu jurnaliștii, a fost prezentată și înmânată astăzi de dl Jörgens Comisarului Viviane Reding, care a salutat adoptarea de către jurnaliști a acestei prime Carte europene privind libertatea presei. „Carta privind libertatea presei ini țiată de comunitatea jurnaliștilor europeni reprezintă o importantă reafirmare a valorilor de bază, inclusiv pluralismul mijloacelor de informare în masă și libertatea de exprimare și de informare, care stau la baza tradițiilor democratice ale Europei și sunt înscrise în documentele juridice fundamentale. De asemenea, Carta reamintește faptul că pentru a dispune de o libertate a presei eficace, autoritățile publice au de jucat un rol important: ele trebuie să fie gata să apere libertatea de exprimare și să stimuleze dezvoltarea acesteia” , a afirmat Viviane Reding, Comisarul UE pentru Societatea Informațională și Mass-Media. „Din aceste motive, Carta reprezintă un important pas înainte în sensul reafirmării acestor drepturi și valori fundamentale, permițând invocarea acestora de către jurnaliști împotriva guvernelor și autorităților publice ori de câte ori simt că libertatea activității lor jurnalistice este amenințată în mod abuziv”. Dl Hans-Ulrich Jörges, redactor șef al revistei germane Stern și inițiator al Cartei a adăugat: „Dnă Viviane Reding, vă suntem foarte recunoscători pentru faptul că ați susținut de la bun început și fără rezerve ideea unei Carte europene privind libertatea presei. Ne așteptăm de aceea ca însăși Comisia Europeană să respecte această Cartă și să contribuie în mod activ la aplicarea ei în întreaga Europă. În același timp, ne așteptăm ca recunoașterea Cartei să devină o condiție pentru țările candidate la intrarea în UE în cadrul viitoarelor negocieri de aderare. Scopul principal al Cartei este acela de a unifica în final Europa și din punct de vedere jurnalistic și de a oferi tuturor colegilor posibilitatea de a-i invoca principiile în situațiile în care libertatea presei este încălcată.” Cele zece articole ale Cartei stabilesc principiile fundamentale pe care guvernele trebuie să le respecte în rela ția cu jurnaliștii, cum sunt interzicerea cenzurii, liberul acces la resursele mass-media naționale și internaționale, precum și libertatea de a culege și disemina informații. De asemenea, Carta subliniază necesitatea de a proteja jurnaliștii împotriva acțiunilor de spionaj îndreptate împotriva lor și solicită un sistem juridic eficient menit să apere drepturile jurnaliștilor (textul complet al Cartei se găsește în anexă). Până în prezent, textul Cartei a fost tradus în opt limbi (engleză, franceză, germană, daneză, croată, rusă, poloneză și română) și este disponibil online, unde poate fi semnat de jurnaliștii interesați. Ideea unei Carte privind libertatea presei s-a născut în 2007, cu ocazia unei întâlniri între Comisarul Reding, dl Jörges și alți redactori-șefi ai unor ziare europene ( IP/07/713 ). Aceste dialoguri la nivel înalt între presa scrisă și Comisie au fost organizate începând cu 2005 pe bază anuală, pe diverse teme ( a se vedea, de asemenea , IP/05/1164 , IP/06/1445 și IP/08/1091 ), de grupul operativ pentru media al Comisiei (Media Task Force), care trece în revistă toate inițiativele Comisiei pentru a se asigura că acestea nu afectează, în mod neintenționat, libertatea editorială sau comercială a presei scrise. Carta privind libertatea presei este un rezultat concret al acestor discuții fructuoase între diverse mijloace de informare și Comisia Europeană. Carta europeană privind libertatea presei și lista semnatarilor acesteia pot fi consultate la: http://www.pressfreedom.eu Carta Europeana a Libertatii Presei Art. 1 Libertatea presei este vitala pentru o societate democratica. Autoritatile statului trebuie sa o sustina si sa o protejeze, sa respecte diversitatea media jurnalistica in toate formele sale de diseminare cat si in misiunile sale politice, sociale si culturale. Art. 2 Cenzura este strict interzisa. Trebuie sa existe garantii ca jurnalismul independent, in orice media, este liber de persecutii, represalii, interferente politice sau de reglementare ale statului. Statul nu va supune unui proces de autorizare presa si media online. Art. 3 Dreptul jurnalistilor si media de a aduna si disemina informatii si opinii nu trebuie sa fie amenintat, restrictionat sau sanctionat. Art. 4 Protectia surselor jurnalistice trebuie strict respectata. Orice tip de perchezitii ale redactiilor sau altor locatii ale jurnalistilor cat si supravegherea jurnalistilor sau interceptarea comunicatiilor acestora, cu scopul de a identifica sursele de informare sau de a viola secretul redactional sunt strict interzise. Art. 5 Toate statele trebuie sa se asigure ca media, in indeplinirea misiunilor sale, se bucura de o deplina protectie a legilor, a unui sistem judiciar independent si de protectia autoritatilor. Aceasta se aplica mai ales pentru a proteja jurnalistii si colaboratorii lor , in cazul unor actiuni de hartuire sau atacuri la integritatea lor fizica. Incalcarea acestor drepturi sau orice amenintari cu incalcarea lor, trebuie sa fie atent investigate si pedepsite de justitie. Art. 6 Existenta si independenta economica a media nu trebuie puse in pericol de catre institutiile statului, institutii aflate sub influenta statului sau de catre alte organizatii. Amenintarea cu sanctiuni economice este deasemenea strict interzisa. Companiile private trebuie sa respecte independenta editoriala a media. Ele trebuie sa se abtina atat de la a exercita presiuni asupra continutului editorial cat si de la a incerca sa amestece publicitatea cu continutul editorial. Art. 7 Institutile statului sau cele aflate sub influenta statului nu trebuie sa ingradeasca libertatea de acces la informatii a media si a jurnalistilor. Ele au obligatia de a sprijini misiunea media si a jurnalistilor de a informa. Art. 8 Media si jurnalistii au dreptul la acces neingradit la toate stirile si sursele de informare, inclusiv la cele din afara tarii. Pentru a-si indeplini misiunea de a informa din strainatate, jurnalistii trebuie sa primeasca fara intarziere vize, acreditari sau orice alte documente necesare. Art. 9 Publicului trebuie sa-i fie garantat accesul liber la orice media sau sursa de informatii, nationala sau internationala. Art. 10 Statul nu poate restrictiona accesul la profesia de jurnalist.