IP/09/1351 Bruxelles, 24 septembrie 2009 Comisia simplifică procedurile administrative și ameliorează protecția investitorilor în cazul prospectelor de ofertă publică de vânzare de valori mobiliare (a se vedea MEMO/09/412 ) În conformitate cu principiile privind o mai bună legiferare, Comisia Europeană a prezentat astăzi o propunere de revizuire a Directivei privind prospectul. Propunerea face parte dintr-un proces de simplificare care se înscrie în Programul de acțiune al Comisiei Europene pentru reducerea sarcinilor administrative în Uniunea Europeană. Propunerea sporește claritatea juridică și eficiența regimului prevăzut de directiva privind prospectul și reduce sarcinile administrative pentru emitenți și pentru intermediari. De asemenea, aceasta ține seama de importanța unui nivel mai bun de protecție a investitorilor și a furnizării de informații suficiente și adecvate care să satisfacă nevoile investitorilor de retail. Propunerea reflectă consultarea principalelor părților interesate și este transmisă, în prezent, spre examinare, Parlamentului European și Consiliului de Miniștri. Comisarul pentru piața internă și servicii, Charlie McCreevy, a declarat: „Aceste noi norme vin în întâmpinarea emitenților și a investitorilor și elimină toate sarcinile inutile care afectează întreprinderile. Noua reglementare ține seama de lecțiile învățate în perioada crizei financiare și va garanta că investitorilor li se pun la dispoziție toate informațiile de care au nevoie.” Directiva privind prospectul stabilește normele care reglementează prospectul pus obligatoriu la dispoziția publicului în cazul în care are loc în UE o ofertă publică de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzac ț ionare pe o piață reglementată. Unul din principalele rezultate ale directivei respective este introducerea „pașaportului unic”; prospectul aprobat de autoritatea competentă într-un stat membru este valabil în toată Uniunea Europeană pentru oferte publice de valori mobiliare și pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzac ț ionare. În pofida importantelor efecte pozitive asupra calită ții și a gradului de adecvare ale informațiilor puse la dispoziția investitorilor, cadru legal respectiv trebuia perfecționat în continuare în vederea sporirii clarității juridice și a eficienței regimului prevăzut de directiva privind prospectul și a reducerii sarcinilor administrative. Noile norme vor duce la sporirea eficienței emisiunilor de valori mobiliare, facilitând înțelegerea normelor (claritate juridică mai mare), reducând sarcinile administrative în cazul emitenților și al intermediarilor, oferindu-le angajaților instituțiilor emitente acces la o gamă largă de posibilități de investire și ajutându-i pe investitorii de retail să analizeze mai eficient, înainte de a investi, perspectivele și riscurile pe care le comportă o valoare mobiliară. Principalele modificări propuse sunt următoarele: vor exista mai pu ține cerințe de prezentare a informațiilor pentru unele tipuri de emisiuni de valori mobiliare (societățile mici, instituțiile de credit mici, emisiunile de drepturi și sistemele de garanții guvernamentale); se ameliorează formatul și conținutul rezumatului prospectului; există derogări mai precise de la obliga ția de a publica un prospect atunci când societățile vând prin intermediari („retail cascades”) și în cazul sistemelor de atribuire de acțiuni angajaților; se vor anula cerin țele de prezentare a informațiilor care în prezent se suprapun cu prevederile Directivei privind transparența; emiten ții de titluri, altele decât cele de capital își vor putea determina statul membru de origine; defini ția „investitorilor calificați” din Directiva privind prospectul se va armoniza cu cea a „clienților profesionali” din Directiva privind pie ț ele instrumentelor financiare. Directiva privind prospectul Directiva privind prospectul a intrat în vigoare la 31 decembrie 2003 la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene . Statele membre aveau obligația de a o transpune în legislațiile lor până la 1 iulie 2005 cel târziu. Articolul 31 din Directiva privind prospectul solicita Comisiei Europene să evalueze aplicarea directivei la cinci ani după intrarea acesteia în vigoare și să prezinte propuneri de revizuire, acolo unde este cazul. Mai mult, în ianuarie 2007, Comisia Europeană a inițiat Programul de acțiune pentru reducerea sarcinilor administrative în Uniunea Europeană, destinat să măsoare costurile administrative generate de legislație în UE și să reducă sarcinile administrative cu 25% până în 2012. S-a constatat că Directiva privind prospectul face parte din documentele care conțin multe obligații împovărătoare pentru societăți, unele dintre aceste probleme putând fi atenuate. În același timp, luând de asemenea în considerație criza financiară, s-a considerat oportună revizuirea anumitor dispoziții ale Directivei privind prospectul în vederea sporirii eficienței acesteia, precum și pentru a ameliora protecția investitorilor În acest scop și în conformitate cu principiile privind o mai bună legiferare, Comisia Europeană a realizat o consultare publică. Prezenta propunere, împreună cu evaluarea impactului, sunt rezultatul unui dialog amplu și continuu cu principalele părți interesate, incluzând organismele de reglementare a piețelor valorilor mobiliare, participanții pe piața financiară (emitenți, intermediari și investitori), și cu consumatorii. Aceasta acordă atenția cuvenită observațiilor și analizei cuprinse în rapoartele publicate de Comitetului autorităților europene de reglementare a piețelor valorilor mobiliare (CESR) și de Grupul european de experți în piețele valorilor mobiliare (ESME). Propunerea este disponibilă la adresa: http://ec.europa.eu/internal_market/securities/prospectus/index_en.htm