IP/09/1841 Bru xelles, 30 noiembrie 2009 Tehnologiile de simulare ar putea contribui în viitor la prevenirea crizelor financiare Cum se vor adapta politicile economice în 2020 când un sfert din populația UE va avea mai mult de 65 de ani? Vor putea economiștii să estimeze mai precis reacția băncilor în caz de criză a creditelor și care va fi impactul asupra economiei în general? Cum va funcționa economia când resursele naturale în continuă scădere nu vor mai putea satisface nevoile noastre de energie? Comisia Europeană a făcut astăzi publice rezultatele unui proiect revoluționar de cercetare care ar putea ajuta economiștii să răspundă la astfel de întrebări utilizând un program informatic de simulare economică. Rezultat al unui proiect de cercetare în valoare de 2,5 milioane euro sprijinit de UE, programul utilizează tehnologii de simulare utilizate și în industria cinematografică pentru imaginile generate pe calculator (CGI). Acesta prognozează interacțiunea dintre populații mari de actori economici, cum ar fi gospodăriile și societățile comerciale, băncile și împrumutații, patronii și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, care interacționează și sunt în permanentă concurență la fel ca și în viața reală. Atribuind fiecărui agent simulat un comportament individual și realist și interacțiuni care să ilustreze evoluția piețelor, aceste simulări la scară foarte mare pot testa mai bine noile politici care vor răspunde viitoarelor provocări ale societății. „Cercetarea europeană de înaltă calitate ne poate ajuta să trecem de la științele economice cu creionul și hârtia la științele economice cu super-calculatoare ”, a spus Viviane Reding, comisarul european pentru societatea informațională și media. „ Rezultatele acestui proiect de cercetare vor veni în completarea statisticilor și ipotezelor economice tradiționale referitoare la reacția actorilor economici, permițând mai buna testare a efectelor unei politici asupra oamenilor în momentul în care aceasta este încă în fază de elaborare . Mă aștept ca cercetătorii guvernamentali și institutele naționale de cercetare să reacționeze rapid pentru a pune acest instrument la dispoziția factorilor de decizie cât mai curând posibil.” Această tehnologie de simulare, elaborată în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de UE utilizează experimente pe calculator pentru a se concentra pe relația dintre populații mari de actori economici de pe numeroase piețe interconectate. Aplicarea acestei tehnologii la o scară atât de mare utilizând super-calculatoare este o premieră. Fiecare gospodărie, societate comercială sau bancă simulată va lua decizii diferite ca răspuns la diversele politici monetare, fiscale sau în favoarea inovării, de exemplu dacă să își păstreze locul de muncă sau să își caute altul sau ce parte din salariu să fie afectată economiilor, cheltuielilor sau investițiilor. Aceasta înseamnă că impactul unei politici pe o piață la un anumit moment nu va mai fi evaluat fără a se ține cont și de alți factori. Științele economice tradiționale nu au reușit să prevadă efe ctul de domino al crizei creditelor asupra economiei mondiale. Acest nou program pune în evidență comportamentul diferit al băncilor urmărind o gamă largă de factori, cum ar fi nivelul rezervelor raportat la investiții, obiceiurile de consum/investiții și economii ale depunătorilor, și factori psihologici, precum încrederea în piață. Factorii de decizie, care vor să cunoască modul în care reformele monetare și fiscale vor afecta băncile și clienții acestora, ar putea fi astfel mai bine avertizați cu privire la amploarea impactului unei crize financiare asupra economiei reale. Programul poate simula același scenariu pentru o populație mai în vârstă, pentru a facilita planificarea într-o Europă mai bătrână, sau cu resurse limitate de energie. Conceput pentru a funcționa pe super-calculatoare care permit realizarea unei simulări la scară foarte mare, dar accesibil de la orice calculator de birou conectat, programul poate fi utilizat de economiștii și factorii de decizie care nu au cunoștințe de programare pe ca lculator. Conectând sute de mii de mici acțiuni și reacții simulate din întreaga economie, programul poate oferi factorilor de decizie o imagine mai bună și mai cuprinzătoare a impactului politicilor lor asupra vieții și activității oamenilor. Proiectu l cu o durată de trei ani a fost realizat de economiști și informaticieni de la opt universități din Italia, Franța, Germania, Turcia și Regatul Unit reuniți de UE și finanțați din bugetul Comisiei pentru cercetare tehnologică. Context Proiectul de cercetare încheiat astăzi a avut drept rezultat crearea unei platforme, denumită EURACE , pentru un program de simulare economică, care funcționează cu ajutorul tehnologiei de simulare FLAME ( Flexible Large-scale Agent Modelling Environment ). Proiectul a fost cofinanțat cu 2,1 milioane de euro în cadrul programului general de cercetare al Comisiei ( al șaselea program-cadru 2001-2006) inițiat în 2006. Acesta a făcut parte integrantă din inițiativa Comisiei de a impulsiona cercetarea cu grad mare de risc în domeniul tehnologiilor viitoare și emergente ale informației ( IP/09/608 ) De curând, Comisia a cerut țărilor UE să investească mai mult în cercetarea cu grad mare de risc pentru a ajunge din urmă Statele Unite, China și Japonia. Comisia va da exemplu mărind finanțarea pentru acest tip de proiecte. De la 100 de milioane de euro pe an în momentul de față, finanțarea va crește cu 70% până în 2013 ( IP/09/397 ). Un dosar de presă conținând mai multe informații referitoare la acest proiect și la cercetarea cu grad mare de risc sprijinită de UE este disponibil la adresa: http://ec.europa.eu/information_society/newsroom/cf/itemdetail.cfm?item_id=5433 Annex Researchers participating in EURACE project Country Project coordinator Organisation Profession Contact details France Christophe Deissenberg Université de la Méditerranée Economist christophe.deissenberg@univmed.fr + 33 4 4293 5985 Germany Herbert Dawid University of Bielefeld Economist hdawid@wiwi.uni-bielefeld.de +49 521 106484 Italy Silvano Cincotti University of Genoa Economist silvano.cincotti@unige.it +39 010 353 2080 Italy Michele Marches Università degli Studi di Cagliari Computer Scientist michele@diee.unica.it +39 070 6755757 Italy Mauro Gallegati Università Politecnica delle Marche Economist mauro.gallegati@univpm.it +39 071 220 7088 Turkey Kaan Erkan TUBITAK National Research Institute of Electronics and Cryptology Computer Scientist kaan.erkan@uekae.tubitak.gov.tr +90 262 6481402 UK Mike Holcombe University of Sheffield Computer Scientist m.holcombe@dcs.shef.ac.uk +44 1142221802 UK Christopher Greenough Science and Technology Facilities Council Computer Scientist christopher.greenough@stfc.ac.uk +44 1235 445307